Se pierd de frunză arborii, hapsânii
Eu cred nevrute doar să am zăbavă
Când mă anin de-a mea tenebră gravă
Şi în ureche Tatăl Sfânt ăl mânii,
Lucirea-mi rară dată în octavă
Păcătuirii îşi arată sânii
Ca nişte dinţi de soare-n joc păgânii
Ce-s tupilaţi în steaua lor grozavă.

Plutirii din visare îi dau sferă
A neînţelepciunilor eres
Şi lat ardentul în teluric ghes
În lung de-adânc înaltul ce-l preferă.

În noaptea omenirii raze-n frică
Se spală de mister la o adică