găsești mângâierea
un gest anapoda
insulta noul salut pe stradă
aplauzele execuție în public
îmbrățișarea
perechii tale de moment
ghilotină
și fugi
lăsând trupul vraiște

iată rugăciunile tale toate
cum atârnă pe o sârmă ca rufele la uscat –
niciun strop de soare nu strecuraseși în ele
intențiile de faptă bună amânate te bântuie acum
și numai răul bine făcut îți acoperă goliciunea

ajuns aici
speri să fie purgatoriul – un fel de baie comunală
și dai să te dezbraci în grabă, n-ai ce
nimeni nu a reușit să recunoască de la prima vedere raiul!
apare măturătorul de umbre – nu e lumina
îți trage de sub tălpi foaia goală
îți smulge creionul – îl țineai la tâmplă de nepermisă
lungă vreme
pe fundal
trec coloane de aure palide înlănțuite murmurând
amăgirile care au tot spurcat epocile – marile opere
sunt literații tuturor timpurilor
ce bine că nu i-ai citit niciodată! – vai ție, da?!
atunci de ce nu ți se împart lanțurile și nu ești la coada lor?

ți le-au furat șoarecii de bibliotecă și plagiatorii
le poartă în locul tău
ești izbăvit – dar nu te bucura prea
uite ce te așteaptă

o durere de cap îți alungă coșmarul
ai căzut din pat azi noapte
ai făcut pe tine ca un prunc – sânul râvnit e coala de hârtie
sfârcul grafit

cum să scrii în dimineața asta ceții care
îți trage cămașa ca o slujnică grijulie? –
îți încalți sufletul și urci pe trotuar
mahmur sau obsedat doar
împarți mângâieri
îmbrățișări
insulte
prezumtivi cititori se îmbulzesc la autografe
este prima ta lansare de carte
vai, încă nu ai scris-o!

dintr-odată dispar ipostazele iad-purgatoriu-rai
și în locul lor ți se deschide o ușă de birt
norocosule!

de după tejghea îți umple paharul murdar
Durante di Alighiero degli Alighieri, chiar el!
toți cei din crâșma asta împuțită îi zic Dante –
l-ai muncit pe Dante de toți banii asudați ieri, criță, cazi
înapoi în patul tău din hârtie reciclată
comedia îți părea divină dar nu e...

ceața risipită îți taie pofta de orice
soarele e un golan
uite ce de fete bune-rău aruncă trotuarul
vine primăvara!... înmuguresc până și
creioanele

hai la muncă!
ai de săpat înțelenirea
hârlețul e bont și ai sentimentul
că-ți sapi groapa cu mâna ta

ce bine că mai ai încă
mângâieri
îmbrățișări
insulte
și trupul împăturit cuminte și dat
de sufletul ce pentru prima oară
îl crezi imensitate

simțurile ți se-ntorc așa
ca și cum nu s-ar fi întâmplat
nimic

afli zvonul că Dante și-a dat demisia și
postul e vacant
definitiv

setea asta proaspătă îmbie pasul
intri în primul birt și comanzi
un ceai verde cu lămâie

- hei, domnule, e închis
oricum aici nu servim pe nimeni fără papion sau
măcar gâtlejul proeminent la vedere cât
putea să toarne cândva acolo peste drum
Dante

ceața s-a întors umilă – deși nu-și cere scuze
te ia de mână și
te târâie ca pe
o virgulă aiurea

acasă
în patul conjugal găsești pe Moarte înșelându-te
cu cel mai bun prieten
scoți din frigider priza
molfăi coala albă ca varul și
îți smulgi creionul de pe tâmplă

conduci pe ultimul drum pe... acela
și-n toată ceața asta de viață
țâșnește soarele chiar din pieptul tău –
se izbește de pământ rostogolindu-se

pentru azi
ești salvat

primăvara
șovăie

din tavanul crezut cer pică
ultimul fulg
albește înapoi orice ai scris
ai scris?!