Un fel de pumnal care mă trezește din somnul vieții
În somnul celălalt nu se trăiește cu flori
Roz
Ci cu neguri trimise de la Dumnezeu să îți smulgă petalele
Dacă ai nevoie de ele
Iasomie multă și mută îmi spală picioarele de sângele atâtor răni
Din coasta mea nu va curge niciodată apă cu sânge
Și răniții
Mi-i pun aproape, stau în camere de gardă improvizate, în corturi verzi
Mari și late care ocupă toată câmpia
Sunt subțiri și vlăguiți, pachete de oase cu suflete blânde înăuntru
Mă prind câteodată de mâna dreaptă și mă strâng
Au ochii mari și trișiti, se holbează
Cum să nu inspire mila mea multă
Dacă vine cumva războiul vreau să mă fac infirmiera lor
Vreau să fac pace cu Dummezeu
Și cu Raiul
Doamna albă, cu cercei de argint
Niciodată răul nu ți se trimite mai mult decât poți duce
Spatele meu e considerat lat
Și nu de femeie
Ci de sturion, iubitul meu pierdut
În fața mea, alunii se deschid tot mai mulți și tot mai lați
Ce face, războiul, începe
ÃŽncepe
Mă apuc de picior și mă pun într-o targă de infirmierie dar peste mine nu pun pământ
Ci nisip
Căci din nisip se nasc cactușii
Ce e în nisip
O unghie de-a mea
Pumnalul ascuns
Iar eu mi-l pun în mine, doar puțin, Ionuț, căci sunt prea tristă, în general.