Tăcerea tăcea lipsită de ultimul cuvânt
Golită de sine și de visul care îi învășmânta
Adâncul din care își genera golitul recurgând.

Ultimul cuvânt al tăcerii striga despre vreme.
Despre vremea iubirii înțelepciunii dialogurilor
Care vor deveni din discurs întregul golirii de timp.

O golire care se adaugă lipsită de pasiune, de credință,
De rostirea semnului care impilcă mărturisirile.

Delirul dintâi lipsit de ieșirea din zvâcnirea pasiunii
Și de insipirația care devine umplerea a ceea ce
Rostește, ca o privire, forma cu care vederea
Prin care crește sufletul se încranează
Cuvântului rostuit din împlinire.

Altfel, totul rămânea suflare de vânt.
Obosire. Lipsire de cunoașterea golului.

Inifinitulul sentimentului care nu poate fi rostuit.

Cel care așteaptă să audă bătaia orologiului
Care întâmpină pe acela care ascultă.

Imaginația luminii încorporate
În cuvinte rostuite în carnea
Universaliilor lipsite de gol.