Copacul mi-a bătut în geam,
Că la ușă nu deschid străinilor.
Mi-a zis că nu-i strain, că stă de dinaintea mea în curtea asta.
Iar străinul sunt eu.
Am plecat atunci în mine,
Sperând că măcar aici sunt acasă.
Insă sufletul mi-a spus că nu mă mai cunoaște.
Că am uitat de el și el de mine.
Sfatul mamei a ofensat copacul
Și m-a înstrăinat.