primăvara când,
trosnesc nuielele din gând
şi le aprind, cu al tău foc
trăiesc o viaţă-n stil baroc

aş prefera stil bizantin
când apăreai la mezanin
spunând cu tronc că ţi-am picat
pe inimioară, emailat

şi nicidecum stil florentin
cu acolade de venin,
erai gotic întunecat
dar şi aşa m-ai fermecat

cosiţele-ţi de-un negru mat
cădeau, parcă s-au întristat
pe umerii tăi goi şi calzi
ce-s plini de sărutări, să arzi

hai vino-acum sunt doar al tău,
de vrei sunt bun rece sau rău
cum îţi doreşti să mă prefaci,
în turn de fildeş sau araci

eşti primăvara mea şi iar
mă simt mai sprinten şi hoinar
ai spus că mă iubeşti, dar vai,
şuieri tăceri şi nu te dai

uneori, te-aud şi-n gând
cum îmi spuneai uşor şi blând
să vin, să plec dar să mai stau
nu ştii ce vrei, eu, ce să-ţi dau?

primăvara când,
iubesc domniţele pe rând
sunt eu, mai eu ca niciodat'
cine eşti tu, am şi uitat...