în serile când tata era plecat
îi imitam vocea
și alte gesturi deși
nu ar fi fost nevoie pentru că tata
e tata
așa ne spunea mama
când îi punea cina
în blidul smălțuit pe dinafară
și- i ascundeam lungura de lemn sub pat
știam că toți cei cinci
eram cuibăriți în inima lui
și nu ne-ar fi părăsit pentru nimic în lume

în seara aceea tata n- a mai venit
și de- atunci în blidul smălțuit pe dinafară
a rămas doar o lingură de lemn
și câteva lacrimi picurate
pe fața albă de masă
țesută de bunica și
neschimbată de multă vreme

în speranța că tata va veni într- o zi
ne așezăm cuminți unul lângă altul
în șir indian
pe lavița de lângă sobă
și tresărim la fiecare suflare a vântului
crezând că tata e cel care deschide ușa

*blid=farfurie