nici nu îndrăznesc să-mi imaginez
cum ar fi împrejur fără verde
albastrul cerului s-ar întrista atât de mult...
încât și-ar închide pleoapele de nouri gri pentru multă vreme
și cu lacrimi de ploaie ar potopi străfundurile
în căutarea verdelui pierdut
pomii n-ar mai rumega sub scoarță seva pământului
făuritoare de muguri vii
pentru că fără verdele frunzelor ar fi ca fără ochi
păsările n-ar mai căuta loc pentru cuiburi
și i-ar părăsi iuțite de vânt
iarba în loc să crească s-ar ghemui
absorbită de greul pământului
pe câmpuri doar pâlcuri de bozii
însetate de viu de lumină
de primăvara verdelui senină