Greierii cântă, nu-i mai aud,
Plânsetul meu interior e mult mai zgomotos decât muzica odihnitoare a verii.
Soarelui nu-i mai pot vedea strălucirea,
Căldură lui mă arde acum,
Nu-mi mai aduce mângâiere ca deunăzi.

Oare de ce simt doar prăpastia oboselii interioare?

Nu vreau să cred că mi-am pierdut toate punctele de sprijin,
Ar fi prea trist...
Tributului mai am multe să-i cern,
Bănuții primiți i-am gestionat într-o bancă profitabilă,
Știu!