Rana 27.05.2024/5.30-5.45

Ca o rană deschisă, dragostea omului doare –
Impărtășită ea moare, neîmplinită omoară,
Pe cel ce cutează să viseze la împlinire .
Si cu ea, și fără ea – totuna-i - nimic nu viază,
Nimic nu stagnează – totul curge ,
Iluminare de-o clipă, viața e moartea continuă -
Dusă încet, la relanti – orice accelerație omoară
Clipa, și ceasul – și anii ce trec din ce în ce mai pustii...
Singur descoperi in mulțime chipuri ce nu mai sunt,
Locuri rămase goale in arena plină de vii.
Vii, cât încă?! Vii au fost ei?! Vii sunt ei?!
Răspunsul nu il știe mai nimeni, afară poate de El:
Iar El tace! Enigmatic și poate profetic, Cuvântul,
Refuză să mai vină printre vii – poate ei , morții să știe
Când va să vie, să fie a doua venire – dar ei tac,
Nici n-au voie, nici nu vor să fie pe plac unora ce speră sa fie
Uitați când Marea Socoată va fi să fie in lumea lor,
Lumea ce împărtășește neîmplinind.
– Susul e jos, josul nu mai e sus – neamestec de ape,
Ape amestecate, toate refac intr-un fel unirea,
Poate ca găsesc punctul – dar unii coboară, alții urcă.
Dragostea Lui e doar a Lui: împlinește ca nimeni să nu mai moară.