(am început să mă întreb dacă voi
cei care îmi lipsiți mai existați
de parcă a fi lângă mine e destul să cred că sunteți în viață)

sunt sigur că am un trup
și în acest trup sunt sigur că există o inimă
iar în această inimă sunt sigur că există
un înger reprofilat pe post de polițist comunitar
care-mi dă amendă pentru că că am parcat mașina imaginară pe un loc de parcare imaginar
care-mi dă avertisment pentru că vând lapte imaginar într-o cale lactee suficient de existentă
sunt sigur că în această inimă există un richard the lion
care-mi spune să nu-mi fie frică de fiecare dată când închid ochii sub duș
pentru că sângele meu de-acum începe

m-aș împărți ca un dobitoc
luați trupul meu
nu nu nu să nu care cumva să credeți că veți trăi în veci sunt doar eligibil pentru un credit a treia casă
luați sângele meu
nu nu nu sângele meu a fost aprobat ca probă de orice instanță că voi nu sunteți vinovați
de tot ce-am trăit
cel mai mult îmi place să-mi închipui
că sunt dumnezeu
merg noaptea pe stradă
în urma mea un neon se stinge
ridic umbra ca pe un deget –așa cum ridică sfinții
arărătoru-n icoane-
spun: să se facă lumină
următorul neon se aprinde
sub pămînt mulțimea de cârtițe cafenii
mi se închină
n-a aflat încă de iluminatul stradal cu
temporizare

alteori îmi închipui că sunt un front
atmosferic cu descărcare la sol
poate așa voi fi sigur că știu încotro mă îndrept
chiar dacă nu știu să mă opresc
să se emită avertizare nowcasting
clopotele acționate mecanic să bată
ca inima unui parior la ultima cursă pe grand national
să smulg copacii din rădăcini
să mistui savane
să las un semn oricâtde mic
al trecerii mele prin lume

n-ar strica nici să fiu
un tren de noapte în care
oamenii urcă străini apoi coboară
spunându-și pe nume
când noaptea ascunde urâțenia lumii
oamenii se descoperă unii pe alții
ca pe flota pierdută a lui columb