precum un neon uitat aprins
în miez de zi
calc pe tăceri
ca și cum ar fi pietre de sprijin
pe un pârâu tulbure
și așa de rece
precum logica
din care se naște
ilogica

mă destram precum o pânză de penelopă
țesută dintr-un sigur fir
și caut de regulă
legarea aceasta prin noduri
cât mai strânse
dar fără să se înnoade defel
precum labirinturile
prin care încă mai caut
ieșirea aceea
care mă tot întoarce
în propriul meu labirint

simt cum noaptea mă cuprinde bizar
și mă agăț de un licurici
ca de o cale
de a nu mai căuta
alte căi
de în zadar