îmi intră ceața în oase la malul apei
cenușile lumii se întrec în generozitate
peste fața zilei se petrec melancolii
nod cu nod ploile se cară din cer
abundă singurătatea un pian hodorogit
scâncind la apăsarea vântului
pescărușii decupează aerul
chiar deasupra turlei
niște îngeri fugari alunecă lent
pe sfori de ploaie
mi-e toamnă în priviri
estompată dragostea pare o acuarelă
în tente de gri-șobolan
pe ponton tălpile apei călcând zgomotos
și nimic altceva
visul un bărbat fercheș dispărut în timp