ți-au însăilat trupul de copil
între fier și betoane respirai verde crud
de prin ponoare adus de un vânt
cuminte îl desenai suflând printre corăbii
firele s-au rupt și-ai fugit purtând cicatrici adânci

te-ai aflat într-o gară mică
prin defileu se simţea mirosul
de zăpadă adus de ape
acolo ţi-ai fi vândut copilăria
dacă nu ar fi fost aţele bine înnodate
cum se face fir peste fir se strânge
şi-apoi se rup cu dinţii capetele rămase
nodul a intrat adânc în tine
muşcătura ţi-a rupt din carne
cu dinţii tociţi te-a dezlegat
dintre lumi ai fugit purtând în tine un gol

rănile le-ai uns cu uimire
unde carnea
ţi-a lipsit ai pus cuvinte în loc
nu mai alergi și laşi timp
pasului obosit să-şi primească odihna
nimic nu s-a deÅŸirat
în tine mereu ai locuit