monturi de cer ţin stea-n bijuterie
de slăvi şi luna-n noapte se agaţă
eu torc secunda-n ghemul cel de viaţă
în rostul ei doar spre a fi să fie.
în şcoli uitări de linişti se învaţă
iar sfinţii dorm, pe zid doar o grafie
mai însetez, nocturn, de apă vie
pe-afară-i smârc învăluit în ceaţă.
pun mâna pe stilou, da*i neputinţă
a scrie pagina, a-mi fi de leac
Te caut, Doamne, spre a mea căinţă.
de a isca tăcere imn mi-e-n fleac
văzând pe om pe sânge-i duc fiinţă
ÅŸi-n burta peÅŸtelui e alt timleac.