Se adună spaime, se adună frunze;
Viața încolțește pe sub cicatrici;
Somnul și regretul sigilează buze;
Număr, fără vlagă, zile tot mai mici.

Soarele împarte o lumină dulce
Celor singuri; caut locuri care dor;
Peste pleoapa-mi rece vine să se culce
Un trecut în care nu știam că mor.

Calc de-acum pe vârfuri; drumurile-s pline
De minciuni cu brațe care se închid;
Un miros de putred și uitare vine
Dinspre viitorul laș și invalid.

Sub un cer ca fierea eu aștept urgia
Care să îmi spele moartea de pe trup;
Simt cum îmi coboară-n versuri nebunia,
Iar destinul care mă sugrumă-l rup.

Nu închide ușa, chiar de e răcoare,
Să mă-ntorc acasă mi-este tot mai greu;
Pe pământul ăsta depărtat de soare
Toamna este umbra sufletului meu.