cerul sufocă luna.
face vișinată din sărutul nostru.
stelele
dau de pământ cu noi
și toate femeile din mine
își lasă rochiile
pe pietre, la râu.

melcii strigă soarele
fac dragoste pe frunze
dar stelele
dau de pământ cu noi
și ne subțiem
până oasele devin casante
bune de dat câinilor.

vom deveni atenți
ce înălțimi ne asumăm.
ne pierdem firele de păr
ne-aplecăm după fiecare și
nu le putem lipi înapoi.

nu te credeam când spuneai
că-n fiecare noapte melcii mor
chiar dacă nu îi strivește nimeni.
îmbrățișarea e mai mică,
mai rece
până ajung să îmbrățișez
doar femeile din mine.
e bine,

măcar ține-mă de mână
când melcii mor.
vrei să facem dragoste pe frunze
în amintirea lor?
cui o să-i mai las eu trupul meu
dacă melcii mor

știu că ar fi nedrept
să las oasele câinilor