Lumea e o piatră înaltă
Nu pentru că e înaltă
Ci pentru că
A fost așezată
Peste tâmpla mea
Ca o uitată
Sticlă goală
Aruncată
Pe care nimeni nu mai are
De gând să o umple
Cu lumină din soare.

E rece ca pilea de care
S-a dezbrăcat ultimul șarpe.

Înfumurată ca ultima dată
Când a scuipat-o vulcanul,
Lumea,
Ca o piatră,
Stă nemișcată deasupra
Ființei mele
Pe care o strivește
Cu atitudinea ei
Înaltă
Din care așteaptă
Să cadă.