Lespedea 11.11.2024/6.15-6.25

Există undeva pietre ale morților subite,
Ce-s așezate peste iubirile trecute...
Există morminte tăcute, pline de ură adâncă
Sau trandafiri sângerând când se văd în Lună.
Există pietre uitate - neștiuți trubaduri
Cântau iubirea de doamne și iuți simțiri:
Au fost pietrele mișcate de-un glas de cristal,
Cum se-auzea mai demult în Pardes, când vorbea El,
Dar piatra e piatră – mișcatu-s-a și-acuma stă -
Și-or trece anii, se-adună bolovanii, ea este stâncă.
Doare picătura amară a gândului ros – inima sângeră -
Splendidă carte, merge mereu mai departe o viață...
Dară nu două-s ci una, a celei rămase să pună
Sloi înghețat peste mana celui răpus de nepasarea
Clipei ce trece, mereu născand pe veci alta,
În care cauți să scapi cu greu de dura Ursită.
Pleci, și-n urmă ușile se-nchid, stai, și nu mai ai
Răgaz să spui ce pe inima aveai – moartea
Nu e decât clipa infinită a drumului spre Acesta,
Bătrânul de zile, începutul iubirii, sfârșitul neînsoțirii:
Căci nimic nu se mai spune, nimic nu mai răsună, nimic...
Așezi lăuta și aștepți clipa – Iată! Vine! Aștepți ...Tăcerea.