Lumina este un ochi
Ce privește fix în ochii
Care o privesc.

O floare deschisă
Spre raza de unde
Își adună în sine
Zvâcnirea pe care
O umple cu inimi.

Un vârf de atingere
A oglinzii apelor
Cu care provoacă
Unduiri ce se sting
Îndepărtându-se
Pe care nimeni
Nu le așteaptă.

Pâlpâirea flăcării
Risipită și agonisită
Din frământarea pământului,
Dospită până ce cade
Înălțându-se din sine
În sine ca întindere
Căutând dincolo de dincolo
Spartelor, îndepărtatelor
Scânteieri de cuvinte,
De interstelare
ÃŽntinderi.