de două ori pe an
înainte de a trece pragul
îmbătrânit
al casei părinților mei
mă descalț
ei nu mai sunt
au plecat să se întâlnească cu Dumnezeu
să-l invite la masă
cu cei care nu mai sunt
mă privesc de sus din tabloul agățat
pe peretele de deasupra patului
în care
mi-am adormit copilăria

pe partea cealaltă
se găsește soba cu plită
pe care
ne pregătea cartofi în jarul încins
ca un soare în plină amiază

lampa din tavan
cu sticla numărul opt
rămasă neștearsă
s-a spart nu demult

așteptările privesc nebunatic
înspre ușa întredeschisă
nu nu mai intră nimeni
între jaluzelele lăsate
s-au cuibărit păianjenii și privesc
înspre scările din lemn
nemăturate de multă vreme

mamă tată v-am pregătit masa
cartofi cu carne afumată
așa cum ne plăcea la toți
și ascult fiecare
mișcare de prin curte

pe scaunul neocupat
va sta Dumnezeu
care ne va aduce
un buchet de trandafiri albi
din grădina de la capătul casei
fiică-mea teodora
îi va așeza într-o vază incoloră
ca lacrima pe care va scrijeli
doar două nume : Ioan și Ana

mă grăbesc acum
înspre lavița din fața porții și aștept