îmi amintesc filmul de vineri seara
prima criză după pandemie
următoarea depresie-
libertatea de a face lucruri îngrozitoare
câștigată fără să ne prefacem indiferenți
la
starea de om

pentru mine însemna momentul de vârf al întunericului
metalic
din spațiu
un prădător cu glicemia la limită
urmăream limbajul convulsiilor stimulat de acea frică ancestrală
ce ne apropie de moarte pe toți

din cauza ta frământ frunze de tutun îngălbenite
de timp
în mâini
mirosul lui dumnezeu să dispară

mereu îți spuneam despre ziua când nimeni
nu va mai răspunde la telefon
sau la ușă
deși după consumarea iubirii ne-am aștepta
la mai mult decât arborii
de pâine

voiam să nu pierdem trecerea berzelor
spre soare-răsare
se naște un om
mi-ai șoptit convinsă că mă vei găsi în aceeași conjuncție
cu mercur
retrograd și fără prieteni

înainte ca viitorul să arate precum un individ
căruia
îi lipsește vitamina D