ajută-mă, Doamne, să fiu pasăre
eliberează-mă de tot ce mă arde
gândurile-mi fug
precum lacrimile din ochii ce-ți caută zarea
ninge cu petale peste pământul uscat
iar inima, un fluture în pragul speranței,
vrea să mă dezmierde cu aripile-i jucăușe

am privit o față de masă cu trandafiri
de parcă i-ar fi cusut bunica
însă erau doar desenați

am privit apoi un stâlp de iluminat
nu știam cât mai avea să funcționeze
păsările se bucurau de dimineață
traficul începea să curgă pe stradă
un cățel lătra
mi-erau dragi toate acestea
deși aș fi vrut să văd în loc de stâlp cumpăna fântânii din satul bunicilor
în semiîntunericul unei dimineți de vară
aș fi vrut să ascult roțile căruței urcând dealul
așa cum mi-a rămas mie în amintire
aș fi vrut să aud pârâul curgând

Te-am văzut, Doamne,
pentru a Te privi direct în față
lumina dimineții se răsfrângea în perdea
nu m-am mai grăbit nici eu nicăieri
aveam ceva de făcut
aveam ceva de ascultat
ropotul ploii de vară
iată ce am găsit comun
cu tot acel timp