cad în albia apei
pe care dragostea mi-o aduce în casă
îmi fac palmele pumni să nu pierd nimic din sângele
înfricoșător pentru oamenii de știință
precum știința iubirii de care ne isterizăm
împreună
de la sâni până unde buzele nu mai rezistă
la cuvintele ce nu se opresc din a da vina
unul pe altul

mă ustură pielea

un lucru nou despre tine
și nu mă hotărăsc dacă noaptea va trece peste iubire
ca peste durerile nașterii
ori șinele de tramvai
pe care lilieci somnambuli înșiră lucruri a căror putere
fără restricții de înălțime
inspiră podurile venețiene
ce nu au legătură cu arhitectura orașului

număr până la zece
să dau timp inimii să-și regleze tirul asupra rinichilor
în timp ce puteri ies din mine și nu știu cărei femei
i-ai luat locul
sau cărei morți trebuie să-i mulțumesc pentru tine

din spatele copacilor câmpia într-un gest
mesianic
ne trimite grâu
de parcă ne-am pierdut răbdarea
și trupurile simt nevoia să rămână acasă