nu mai număr treptele până la iubire
sunt multe și timpul meu prea scurt
prefer o plimbare prin pădure
gânduri care să se risipească în eter
libertatea murgului pe care l-am crescut în suflet
o alergare prin ploaie prin ceață prin nori
un selfie cu tristețea și un popas în tăcere
urcușul drept fără un scop în sine

pe rugul destinului calc aidoma unui erou
care nu a știut decât iubirea de pământ
se aude istoria în fiecare pas
se sfâșie inima într-un drapel sub care nu mai e nimeni
iubirea nu e numai pentru tine
iubirea înseamnă univers găuri negre căi lactee neant

am rămas și fără puținul curaj pe care îl aveam
ai râs când am spus că nu vreau să deranjez
e adevărat că am intrat cu acele cuvinte fără să întreb
dacă greutatea versurilor e prea mare
m-am retras în fond tristețea face bună casă cu mine
nopți albe hârtii consum de suflet inimă pusă la încercare

moartea e singura care zâmbește mereu îmi spui zâmbește
dar eu nu mă confund cu ea eu sunt și mai amară