de moÈ™ nicolae
frigul insinuant mătăsos
până la oase
îmi doresc altă piele

pe coșul vecinilor aburi
noaptea întreagă

cu nasul în geam
privirea dureroasă departe
inconștientă de ideea de rău
la tot pasul
dorința își merită greutatea în aur

copii din sate vecine
se aleargă pe ulițele slab luminate
ghemotoace de viață
din copac în copac
câini pe înfundat tușesc a dorință

la scârțâitul pașilor se face urât
ca afară
fierbi o cană de ceai până la ziuă
să uit de întoarcerea berzelor

mi-am pus ghetele cum deschizi ușa
focul întinde umbre pe zidul din față
fulgii în dans enigmatic
provoacă nevoia de somn
și de tine

în loc de dorința scrisă în palmă
mi-am spus
doamne
de când nu am mai luat o femeie în brațe