Paiang în colţ odăii mreaja-şi ţese
Dar moarte-n frig îi sunt blajine muşte,
Să-i piară-n pânză fără patimi bruşte
Prin cameră-ale zborului prinţese.

ÃŽn melci de timp, de-ncetiniri moluÅŸte
Privesc la el, la pânda ce-şi alese
Şi tot la fel, în rosturi ne-nţelese
Nu beau nimic dar vinu-i să mă-mpuşte.

Că-n sânge port licoarea de-altădată,
Memoriile cramei m-ameţesc,
Femeie eşti acuma, dulce fată.

Şi-n iarnă trandafirul nefiresc
Pe geamuri stând, îmi soarbe vlaga toată,
Prunciei amintiri mă înrobesc.