De adevăr e miez în taina rece
Și mintea-i neputând să îl priceapă
Eu plâng de umbră ori tăind o ceapă
Misteru-n lacrimă să se înece.

Lumina-n stele-i fără trup să-nceapă
Din haosuri cu vene intrinsece,
Cu sângele plutind în veci să plece,
Din cer mai curge ca un vin o apă.

Eres în iarnă-i de zăpadă multul
Și de omăt îs locuiri de ploi
De lună ori de raze-n iaz tumultul.

Eram de ger în pielea noastră goi
Făcând pe-altarele de soare cultul
Și ucigând de ghețuri un strigoi.