Timpul albastru se scurge încet dintr-o clepsidră afurisită,
Pe cerul bleu zboară o pasăre cu o aripă rănită,
Norii albi se plimbă și uneori se îmbrățișează prea tare,
În mintea mea sunt doar catrene și multe semne de-ntrebare.

Ochii tăi azurii luminează toată noaptea sufletului meu,
E multă culoare în apusul de soare și îmi este prea greu!
Zâmbetul tău colorează totul în jur ca o rază de lună,
Pictez un tablou doar cu albastru, ca să îți spun noapte bună!

Cuprinde-mă în brațele tale ca pe un vis mov ideal,
Sărută-mă, iubite, căci vreau să te iubesc până la final,
Îmbracă-mă în bleumarin prin gândurile ce devin cuvânt,
Și culcă-mi tâmpla pe țărmul vieții ce poartă dimineața în gând.