doar eu și umbra
ca o aripă rănită a morții
pe care-o vindec
cu lacrimi amare

doar eu și noaptea
ca un mormânt
în care stelele
au fost îngropate
de vii

doar eu și luna lacomă
cu gura plină
de lumină

doar eu
și inima împietrită
pe care-o arunc
în apa lină a viselor
în schimbul unor
cuvinte

doar eu și durerile
ca niște păsări înfometate
ciugulind din propria mea
existență

doar eu și veninul șarpelui
folosit ca medicament
pentru mușcătura
iubirii

doar eu și râul sângelui
care se varsă-n abis
luând cu el toate
frunzele amintirilor

doar eu și oasele
ca niște pergamente
nedesfăcute

doar eu și tăcerile
ca niște bijuterii
pentru sufletul
orbit de frumusețea
unei femei

doar eu și amprenta
pe care nimicnicia
o caută în baza de date
a tuturor atingerilor
pentru a-mi spune
că sunt vinovat
de iubire

doar eu și lacrima
care strigă
după fosta sa viață
în care s-a abținut
să nu curgă

doar eu și cântecul
care îngenunchează
sărutând crucea
singurătății