Când m-am născut eu,
Cerul se lupta cu Pământul,
ÃŽngerii zburau prin cercuri de foc,
Eu pluteam pe ape...
Lasă fluturii să zboare, că sunt efemeri
Și, dacă vrei să-ți povestesc,
Vino, mai aproape!

Când am crescut aveam în păr
Flori de cais și de măr
Și locuiam printre oameni.
Era o primăvară colorată,
Sângeriul dimineții frământa zorile
Și albastrul peniței tale,
Mă desena pe o coală curată.

Iluziile mele erau grele,
Visam să pot zbura printre stele,
Dar cine nu visează măcar o dată,
Stele, umbre, lumini, speranțe, destine,
Toporași răsăreau ca prin magie
Din palmele mele, în tăcere,
Și din tâmple se iveau păpădii,
Eu înșiram pe ață litere mii.

Apoi mi s-a spus,
Că m-a adus un înger de la apus,
Cerul avea zăbrelele ruginite,
Îngerul zbura înspre alte vremuri,
Îmi aminteam doar o planetă mare
Și soarele care-mi zâmbea suav.
Știam că mai trăisem undeva,
Surâdeam făcând gropițe în obraji.

Când m-am născut eu,
Caii sălbatici galopau către mare,
Era duminică și lumea se ducea la Biserică,
Eu creșteam la umbra unui curcubeu,
Nu știam că versurile pot clădi piramide.
Am aflat mai târziu că fantomele sunt reale
Și că o lacrimă nu doare atât de mult
Ca un semn de întrebare.