I.
prietenul meu imaginar poetul costel m-așteaptă în prag are mâinile legate cu otgon de vapor de toate fantasmele ce-l vizitează noaptea în somn și îi lasă pe trup urme de gheare și colți vino îi zic corăbiile cu absint ne așteaptă la crâșma din colț vom călători spre tărâmuri nemaivăzute pline cu făpturi din alt regn poate cynocephal acolo vom vâna făpturi fabuloase poate chiar pe frumoasa fără corp pe care poemele tale o șterg zilnic de praf ca pe un bibelou

II.
n-am băut nici două pahare n-am fumat nici două țigări carpați poate camel c-am și ajuns pe insula care atârna de tavanul unei catedrale ca un candelabru uriaș acolo sub un fir de baraboi poate pelin am locuit fericiți ca în burta unui kit cu noi pe etaj mai locuiau o bătrână ce alunga îndrăgostiții din scară și doi poate cinci nepalezi mirosind a mortar iată de ce d-zeu ne vorbea în limba maghiară poate în limba lui allah barba îmi crescuse încât nepalezii mă salutau pe scară ca pe un sfânt bizantin adică deloc acolo te-am zărit într-o seară mi-a plăcut la tine totul sânii coapsele mai puțin colții care spuneau lămurit că trupul e rezervat pentru străini

III.
dar cel mai mare admirator al tău a fost poetul costel care îți punea poeme în cutia poștală și faianța pe hol de atunci vecinii se plâng că din pereți se aud gemete și o femeie plângând ai putea fii tu doamnă dacă nu te-ai fi îngrășat de nu mai încapi în niciun poem a spus d-zeu cu vocea inconfundabilă a prietenului meu imaginar poetul costel care încă mai crede că femeia fără corp e un trandafir de sharon ce înflorește din creierul lui d-zeu