agonia
english

v3
 

Agonia.Net | Policy | Mission Contact | Participate
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texts by the same author


Translations of this text
0

 Members comments


print e-mail
Views: 146 .



La Venus
poetry [ ]
scris la 23 mai 2023, un omagiu pentru Eminescu

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
by [ciprianarhia ]

2025-03-08  | [This text should be read in romana]    | 



Noaptea când pre ceruri luna-și varsă tainic mângâierea,
Când făr de glas ea glăsuiește a ei veșnică tăcerea,
În mii de stele neștiute aprinzând lumina-n toate
Și-așternând în ochii noștri veșnica singurătate,
Privesc lung zări neștiute și aproape-aș suspina,
Nu îți știu nici al tău nume, doar nespusa fața ta,
Auzit-am al tău trilul și-a ta dulce glăsuirea,
Ani lumină înghețară potrivindu-ne privirea.

La-nceput nu era timpul, Demiurgul nu-l țesură,
De la faceri pân-acuma nicio clipă nu trecură,
Peste-ntinderi nenăscute stăpânea-ndelunga pace,
Ca un prunc dormind cuminte ce era atuncea... tace.
Fost-a veac? Ori n-a fost nimeni că să știe nefăcutul,
Pe el omul nu se știe, dar necunoscutul?
Dintr-un punct din niciodată, nu știu când era s-apară,
Sfinte mâini brodau în tihnă şi-universul le scăpară,

Iar din drojdia divină, nefăcutul de alături
Se cernuse sori și stele revărsând lumina-n pături,
Galaxii deopotrivă se ciocnesc și-și schimbă fața
Iar comete se pogoară aprinzându-li-se gheața.
Tu ai fost la toate martor, te-ai născut naintea lor,
Toate-acum se depărtează numai pentru al tău dor,
La un moft, căci tu ești soare, aurore verși în lume,
Sau în chip de lună marea tu o tulburi făcând spume.

Ea cu valuri îți suspină, fără liniște îți cântă,
Nu e nimeni să priceapă cât de mult ea se frământă.
Mâini de înger te făcură și nu speța omenească
Atunci când primit-ai viață tremurând bolta cerească.
Tu pe creștet porți haloul cel scăpat din mâini de zeu,
Iară-n suflet tu ții focul dăruit de Prometeu.
Ca o taină fără margini te-am privit căci ești lumină,
Păreai Venus cea din mare întinzând mâna ta fină,

În triumfu-i Galateea mi-ai părut și m-ai domnit
Într-o seară când cuminte tu la mine ai venit.
Al tău pântec e izvorul unde nimfele se-adapă,
Unde păsări cântătoare cuibul vor să și-l înceapă.
Tu din rană nu verși sânge, dacă plângi e Siluamul,
Și Iudeea ridicând-o și Sumerul și Elamul.
Fost-a deci întreg văzduhul din zvâcnirea cea străină,
Iară tu a lui origini și-a lui cruce și regină.

Ce a fost știi tu în taină, tu vezi toate cum se trec
Și pe mine când adesea lângă urma-ți mă petrec.
Estompezi tot pământescul cu-al tău luciu de stele,
Ca a soarelui coronă arde palida ta piele.
O, Iudita! Taie-mi capul, frânge-mi inima-n picioare,
Să renasc apoi din tine care porți între sâni soare.

............................................................

Vai, Venera ce frumoasă te arăți ca fără vreme,
Nu sunt primul să-ți închine slavă, gânduri și poeme.
Prețios e al tău trupul, al tău chipul ce roşește
Și-al tău brațul ce în vrajă tot adesea se lungește,
Cine-i dar în al tău suflet ca să vază ce-i ascuns
Și să caute în marea a tot ce ții nepătruns?
Cine știe ce durere sau ce dor în tine porți,
Sau de ce ne întâlnirăm sub voirea grelei sorți?

Eu sunt om, tu ești minune, de mă sting mai luminezi,
De vezi viața cum se duce tot din nou ai s-o creezi.
Lasă-ți părul, o Erona, ca un far pre Helespont,
Ca să-l văz să vin la tine, călăuză pe-orizont.
Precum Leandru din iubire înspre tine-a înotat
Iar lumina-ți nevăzând-o el curând s-a înecat!
O, cu moarte și cu slavă n-am de gând să te iubesc,
C-a muri e lucru simplu, dar e greu ca să trăiesc.

Nu te vreau cu prețul morții sau în taină s-ofilești,
Ci știindu-te în pace să te văd cum încolțești.
Lasă-ți capul și-l întinde ostenită pe-al meu sân,
Sărutându-l să te legăn, să îți cânt și să te-ngân.
Ești o pasăre ce cântă iară eu sunt cuibu-ți cald,
Ca dormind fără s-ai grijă tot în grijă să te scald.
Dar visez? Sau e aievea? O, Patricia mea dragă,
Ochii tăi, când mă privești, că-mi știu viața-ntreagă.

Vino-n brațe, o! În brațe să te am, lumină lină,
Preț de-o clipă să te țin ca pe pruncul fără vină.
Doar un zâmbet, doar un zâmbet, o! Cobori că să îmi dai!
Bate-ți aripile și cu mine tu o vreme să mai stai.
Să fim una fără margini, să simțim ca fără trup,
Iară ceea ce-i amarul să te-ajut ca să îl rupi.
Fii a mea și liberă fii! Căci cum e cu putință
Ca în lanțuri să te țin, să-ți aduc doar suferință?

De ești fulger fă-mă scrum, ori cuțit să mă rănești,
De ești pasăre sunt creanga unde vii să te odihnești
De ești vulpe eu sunt puiul care-l furi și îl sacrifici,
De ești om să mă iubești, în sărut să mă zeifici.
Te iubesc, te-aș adora, te visam și te-aș privi,
Eu ca Serse al său platanul veșnic te-aș sărbători.
Navigând, o, fă-te marea cea domoală, care tace,
Să nu-mi fulgeri să nu fiu nenorocitul de Arbace.

La picioare-ți aduc daruri cu-adorare și credință,
De ți-e frig să vii la mine, brațul meu îți e velință,
Ochii mei un tainic templu iară pieptul meu o pernă,
Doar noi doi în lumea plină de singurătatea cea eternă.
Creștetul divin mi-l mângăi cu mâna ta ușoară,
Când mă-nchin să-ți beau din pântec ca o căprioară.
Andromeda luminoasă în siajul lui Perseu,
Dorul, gândul și iubirea, toate vreau să-ți fiu doar eu.

Eu nu simt că suntem oameni, ci doi fluturi care zboară,
Care splendizi se iubesc iară mâine or să moară.
O, fecioară, uită-ți trupul sub angelicul halou,
Sărutându-ne să-ncremenim ca într-un tablou.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. poezii
poezii
poezii  Search  Agonia.Net  

Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Privacy and publication policy

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!