Toamna știam că e toamnă
Pentru că mergeam la depănușat
De știuleți de porumb și la tăiat
Frunzele sfeclei de zahăr.

Era toamnă din nou atunci
Când ne-depănușați pe câmp
Grămezi de știuleți de porumb
Așteptau să îi dezrădăcinăm
Din placenta ce-i înveleau.

Și era toamnă când mușcam
Pulpa înghețată, dulce și albă,
A sfeclei pe care-o loveam
Să-i tundem, ca din ram,
Florile de primăvară.

Știam că toamna este toamnă
Pentru că la poartă cineva
Cu voce de mamă striga
Să ne închidă în rană.

Și pentru că învățătoarea
Ne vorbea despre un viitor
ÃŽn care nici ea nu credea
Și ne supraveghea
Cum tăiam frunza
Sfeclei de zahăr
Și cum depănușam
Din placentă știuleții
Pentru că instinctiv știam
Că toamna noastră este toamna
Altei toamne de altundeva.