Prăjesc pe vatră-n Dumnezeu nimicuri,
plăcinte ce m-ademenesc în dricuri,
mănânc și-apoi mă-mbăt cu vin de sânge
ce din străbun în osul meu îmi plânge.

Sunt viu sau mort, că nici nu mă mai știu,
în zori visând amurgul poeziu,
beție ce-am cules-o dintr-o rană
ce în venustul sferei stă tirană.

Și neavând de duhul meu știință
îmi dă beția-n liniște ființă
de camăta veciei să m-apropii
cu văzul unic ce îl au ciclopii...