Primăvara, se nasc clipele frunzelor
străine de trecutul lor, și dornice să piară
odată ce frunzele îngălbenesc.

Clipele lumii, frunzele lumii întregi

Primăvara, anotimpul trezirii la viață,
a primenirii, cu verdele ei suveran, se
revarsă ca un torent în priviri și în suflet,
mângâindu-ne șirul zilelor noastre.

Fragranța dimineților de primăvară urcă în noi,
dens, ca un fluid întremător, iar pământul
înverzit, cu apele lui, care curg răcoroase și
neostenite, cu ecourile lor, ne odihnesc clipele,
și ne umple de simțăminte pure.

Soarele primăverii, la început puțin temător,
își tremură razele printre frunzișul verde al
copacilor, și apoi cu mai multă putere, încălzind
pământul doritor de înnoire și fericire.


O binecucântată ploaie de primăvară,
spală pământul de trecut și uitări,
forme noi de viață se ivesc sub zări.

Primăvara, pământul înverzit, cu florile
lui multicolore, pare un curcubeu însuflețit.

Primăvara, trezită din amorțeala iernii,
de către soarele timpuriu, se pregătește
să intre în lume cu vis de copil.

Primăvara îți bate-n geam, verde, cu glas
foșnitor de cetini și murmur candid de ape
nevăzute, vine să-ți aducă zâmbetul
proaspăt al unui vis alb, greu de plăcere.

Uneori trăim în adânc și aproape de
veșnicia clipei.