Primăvara își scrie pe cer
literele verzi ale vântului,
tălpile copacilor ascultă
cum mugurii își strigă numele.

Din fereastră, lumina
atinge umărul visului,
răsucind umbrele florilor
în alfabet de parfum.

Păsările cioplesc dimineața
în triluri de piatră moale,
iar poeții,
acești purtători de tăcere,
își lasă sufletul să ardă
pe foi nevăzute.

Scriu fără să atingă,
iubesc fără să numească,
dincolo de timp și de carne
în versul care nu moare.