agonia
francais

v3
 

Agonia.Net | Règles | Mission Contact | Inscris-toi
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Article Communautés Concours Essai Multimédia Personnelles Poèmes Presse Prose _QUOTE Scénario Spécial

Poezii Românesti - Romanian Poetry

poezii


 


Textes du même auteur


Traductions de ce texte
0

 Les commentaires des membres


print e-mail
Visualisations: 418 .



Maximul Apogeu
poèmes [ Pamphlet ]
Compilation: Texte umoristice

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
par [unu ]

2025-04-03  | [Ce texte devrait être lu en romana]    | 



Ținând în mână un plici pe a cărui suprafață zac, stâlcite, trei muște moarte, după ce i-a explicat până i s-a uscat gura nepotului de patru ani venit în vizită că muștele au viață, dar nu și suflet, John Carnagea* bea înghițitură după înghițitură de pălincă și, privind încruntat spre fereastra pe care, în ultima clipă, a reușit s-o închidă înainte să treacă mașina de gunoi, își spune:

A mă face înțeles e prin simpla structură a ființei mele un act de caritate ontologică. Sunt depozitarul unui exces de realitate, pe care ceilalți, firește, nu-l pot metaboliza decât în fragmente digerabile, sub formă de ecouri și întrebări naive. A fi aici, acum, în această epocă în care ceilalți, prea puțin inițiați, își risipesc respirația pe platitudini și anecdotic, a purta între tâmple povara întregii profunzimi, este, fără îndoială, un exercițiu de smerenie cosmologică. Căci tragedia supremă a existenței mele nu este intensitatea, ci prematuritatea. A fi, cu o respirație, mai devreme decât toți ceilalți; a vibra, cu o pulsație, dincolo de ritmul epocii, face ca fiecare pas al meu să nu deschidă un drum, ci un gol pe care nimeni nu îndrăznește să-l umple.

Și nu există, desigur, nicio voluptate în această exilare continuă din orizontul comun. Este, mai degrabă, un proces de dezrădăcinare ontologică, o smulgere perpetuă din solul grosier al cotidianului, pentru a pluti, singur, în rarefierea unei altitudini pe care nimeni nu o solicită, dar pe care toți o vor revendica la un moment dat, post-factum, drept evidență. Pentru că într-un viitor suficient de întârziat, când ecoul prezenței mele se va fi sedimentat în straturile obscure ale unei istorii pe care am fost condamnat să o preced, cineva — improbabil și insuficient — va înțelege că absența mea nu a fost gol, ci plenitudinea insuportabilă a unei prezențe pe care nimeni nu a știut s-o contemple la timp. Dar atunci va fi, desigur, prea târziu. Pentru că nu există rană mai profundă decât aceea de a fi fost, întotdeauna, mai devreme.

Bebe, nepoțelul de patru ani, se scobește în nas, apoi își șterge mâna de perna unchiului, care, stând cu spatele și contemplând mai departe cerul înnorat, mânjește fără să-și dea seama albul imaculat al peretelui cu pliciul pe care-l bălăngăne nervos în mână.


_____________________________________________________________

*Carnagea (engl. carnage: great destruction of life (as in battle): slaughter)*

*Expresia maximul apogeu este preluată dintr-un text al autorului Ionuț Caragea, Arta este Dumnezeu, drepturile de autor fiind integral rezervate acestuia.*


680c8fa665829.png


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii La maison de la litérature poezii
poezii
poezii  Recherche  Agonia.Net  

La reproduction de tout text appartenant au portal sans notre permission est strictement interdite.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politique de publication et confidetialité

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites! .