imaginați-vă lungit pe plaur

un coșcogeamite ihtiozaur,

înspăimântându-l rău chiar și pe Foarță,

care în rime rare-i pus pe harță.

eu, mai modest, nici rupt de lumea veche,

deși departe-a fi într-o ureche,

nici prea modern, să mi se frângă stilul,

încât să nu pricepi care e șpilul,

nici tare-n rime, nici în ritmuri faine

ce valuri fac, deși miros a taine,

imaginez ceea ce-mi e aproape:

orăcăit de broaște, tril de grape

ce mărunțesc pământul, chiar și-un greier

sub lamperie-ascuns, de-ți cântă-n creier,

când vrei s-adormi, muzica-i nu te lasă,

când te trezești, parcă ai tras la coasă.

dar, deodat’, brusc mi se rupe firul,

și fanteziei vreau să îi dau girul.

mă văd întors la vârsta cea de aur,

când Făt-Frumos se luptă c-un balaur,

tot taie capete fără de număr,

deși îl doare, rău îl doare-n umăr!

apoi, nici nu mai spun ce cosânzene

clipesc duios, fermecător, din gene,

piciorul gol și-l tot întind ‘nainte,

iar Făt-Frumos, rămas fără cuvinte,

le-ar lua pe toate, dar nu se cuvine,

că-n lumea sa haremu-i o rușine.

în rest, doar știți, mezina-i cea sortită

să-i fie-n veci, cu legământ, iubită.

cât despre nuntă, oaspeți și-alte cele

ți-aș zice, dar îmi suflă vântu-n vele.