Pe marea deznădejdii am stele ascuțite
Venind din propriul haos în temeri să le-nfig
Cu duhul meu prin viață certat îs la cuțite
Și ies din ouă-n mine singurătăți și frig.
Sub zodie de lacrimi pășesc pe sânge-n al
Tristeții drum de patimi pân la suiri pe Cruce
Minciuna doarme-n mine în sâmbure venal
Și umărul meu umbra sub norii grei o duce.
Arată-te, iubito cu chipul poeziu
Stilou-mi că în lipsa-ți tot tremură, se teme
Revino, până-n moarte nu-mi este prea târziu,
Mi-e încă existență și clipa în devreme.
Dar, știu, fior în foaie tu nu o să-mi mai dai
Plutește-n vis cuvântul, dar fără s-aibă grai.