Din șanțul canelurii frezată peste cap,
cu rugi de vaselină și cu unsoare-n șlap,
eu, ax interior prin fluxul virtual,
visam cuplări de taină, nu stres reacţional.

Acolo, în ansamblu, cu rol poetic clar,
o piesă fără cotă – un ştuţ ventricular.

vorbea cu ton de sculă, cu ifos de retort,
rotea prin biți si coduri un drept de pașaport.
Sonda cu ochi de scanner, limbaj protocolar:
„N-avem nevoie-n com-uri, de-un dop de stăvilar.”

Vorbea cu-nflăcărare de norme și control,
Cu dâre de scuipat plecate rostogol.

Eu, dintru vaselină şi-n flux confesional,
m-am revoltat în menghin de jocu-i axial.
„Nu port fișe de flanșă, nici cod n-am la dosar —
ci doar un rost poetic (şi ăla-n mădular.)”

S-au strâns piesele grele, plus trei reacţionari
c-aşa e când îţi intră sifonul prin molari

Și zi tu- nu sunt bleagă, eu, piesă de cuplaj,
să dau din fleacă-aiurea crezând că e montaj?