În cerul maron din bolta ochilor tăi
Îmi las turma de constelații să pască
Pentru că numai din globul lor
Se aprind și iar au să crească.

Urma umbrei pe care o strivești
Între pleoape din raza lor întinsă
Mi se îndoiește cum un curcubeu
Ce e diluat în lumina aprinsă.

De fiece dată în care adorm
Ca un pom înflori lângă tine
Numai tu știi să mă trezești
Când petalele îmi devin ruine.

Și, în ochii tăi cu adâncuri maron,
Ce le port ca pe turme de constelații,
Duc la păscut și atunci când ei dorm
Infinite infinituri de elucubrații.