Când vor cădea pereții sufletelor noastre,
ca să ne contopim cu spațiile vaste,
vom fi pe harta cerului,
din sânul căruia venim,
vagi amintiri,
un fel de joc de umbre și lumini,
care vor licări din depărtări,
sau precum flăcările-abia mocnite
ale unor lumânări,
și-acolo sus, de unde izvorăște
orice apus
și orice răsărit,
și tu și eu, ne vom uni,
precum culorile în curcubeu,
fără să știm care mai suntem dintre noi,
căzând adeseori în ploi
sau rouă pe pământ
și iar urcând la cer,
sub formă de condens,
și iar căzând,
în aparență, fără niciun sens