mintea mea e râul
pe care plutesc
sloiurile de gheaţă
ale amintirilor

poate că acesta
e râul pe care trebuie
să-l trec de la naştere
până la moarte
pentru a ajunge dincolo

nu sângele, nu timpul
doar mintea
cu al său luntraş, umbra
aşteptând la marginea
lumilor

iar inima, sărmana inimă
e podul de flori peste minte
flori care-ÅŸi pierd petalele
una câte una

uneori râul se odihneşte
sub pletoasele sălcii
ale viselor
apoi e dezmierdat
de răsăritul de soare

ziua ÅŸi-o petrece
privind oamenii, locurile
rareori cuvântă
pe limba valului
şi varsă lacrimi
peste iarba încă verde
a copilăriei

râul curge, curge
ÅŸi se opreÅŸte
la digul dragostei
o atingere
care i-a schimbat cursul
preţ de câteva clipe
un legământ
care s-a transformat
într-o insulă

mintea mea e râul
care va seca

pe albia veche
poemele
ca niÅŸte pietre
triste
vor aÅŸtepta
paşii călătorilor