Toate putreziciunile, toate uscăciunile, toate urâciunile
Au aceiași aromă, același gust și același gust de vomă.
Nu e nimic care să înflorească, să rodească, să crească și să moară
Care să nu poarte în carne aceiași viermuire și aceiași duhoare!

Frumoasa mea, care ai să devii tot ceea ce urăsc cel mai mult, să știi
Că tot ce sunt nu va deveni doar pământ, ci ceea ce tu urăști cel mai mult.
Umbra de după val, aripa de după vânt și adâncul cel mai adânc
Pe care îl îngropăm când ne așezăm unii pe alții-n-mormânt.