Mirosul de radio era copleșitor,
Roșu încins,
Așa că l-am dat mai tare
Și a început a se tăvăli pe jos
ÃŽn chinuri groaznice.
Îl priveam cu greață
Și ochii uscați de somn.
Era prizonierul meu,
Eram prizonierul lui.
Ne ținem ostatici unul pe altul
Între ce-i patru pereți ramoliți de timp,
Și nimeni nu ne duce dorul.
Și-n averse gânditoare,
Ne-am afundat până la coapse
În tot ce-i ăla "sensul vieții".

Am țintuit un chiștoc vesel
La vrăjeală,
Pe covorul de scrum
ÃŽmbibat cu bere.
Când din senin apare,
Un grăunte de lumină muribundă.
Se agăță de un candelabru,
Și începe a face tumbe
Ca un OZN cu transmisia ruptă.

Pata mea de vin de pe tricou,
Tremură într-un senin senil
Și rânjește tristă.
Era timpul sa îmi schimb hainele,
Gura-mi mirosea a drojdie.
Și aveam a deschide gura,
Să rostesc câteva cuvinte de-mpăcare,
Să îi împac pe toți,
Când
ÃŽntr-un pact suicidal,
Paharul mi s-a lipit de buze.
Se varsă-n jos pe'un gât uscat de trudă,
Câtă nepăsare...
Un pahar îngust la minte.
Și o fereastra prea mica
Pe unde lumina
Nu mai pătrunde.