viaţă, te duci
ca o cenuşă purtată de vânt
ca o corabie traversând
un ocean de iluzii
spre portul liniÅŸtit
al unui oraÅŸ locuit
doar de îngeri

cu tine ai luat
toate strigătele
asfixiate de plâns
toate răsăriturile
tăinuite de sânge
toate limbile de clopot
ale inimii

te duci ca un ecou
întors la gura născătoare
de iubire ÅŸi suflet

te duci
ca un spectacol
fără surle şi trâmbiţe
cu paÅŸi tiptili
pe genele norilor
aprinzând lumânările
cerului

te duci ca un vis
care se desparte
fără resentimente
de acela care-l visează

te duci ca un copil
ce caută sânul Lunii
şi fericirea Căii Lactee

numai eu am rămas
contemplându-te
cu toate amintirile
îngenuncheate în versuri

şi astfel, aproape pe negândite
devin o lacrimă
pe obrazul statuii