te caut în spatele pleoapelor
acolo unde sângele meu te îngână
ca pe o veche legendă
acolo unde amintirile
sunt ca lemnele nelăsând
focul inimii să se stingă
acolo unde vocea ta, ca un fir ariadnic
mă ghidează prin labirintice gânduri
spre ferestrele luminoase ale poemelor

te caut în jur
în oceanul de iarbă și flori
în mijlocul frunzelor
așa cum pasărea își caută
ramul pe care să cânte
te caut în castelul de fum
al viselor cu ochii deschiși
în catapetesmele norilor
te caut la capătul zilei
în patul de sânge al asfințitului
așa cum omul fără adăpost
își caută locul cel mai cald de dormit

unde ești, tu, comoară a vieții
prădată de necunoscut?
pe străzile cui îți exersezi pașii dansului?
în oglinzile cui îți despletești părul?
pe cine binecuvântezi
cu privirea ta limpede ca Iordanul?
pe cine îmbogățești cu atingeri, cu săruturi?
la urechile cui se revarsă
șoaptele tale divine?

sunt regele singurătății
scrutând depărtările
de pe tronul acestui poem