în fiecare culoare există o mare
pietrele fac plajă în locul nostru
gândurile navighează pesimist
viața se cheamă de artist fără scenă
singura emblemă e starea de emergență
în oglindă se perindă ultimul meu chip de nisip
cu soarele galben-chinezesc
abia deslușesc întâmplarea
unui lumesc pueril futil și anafranil
de luat pe jumătate în oricare noapte albă
de zăpadă-mineriadă când foile rupte
lângă coșul cu fructe zac aceeași durere
unsă cu miere poezia-mucenic
fierbe-ntr-un ibric de melancolie
o pasăre-n vrie descrie ziua de azi
la macaz acarul dă cu zarul
să urc oare în tren mă-ntreb în refren
o fi oare ultimul penultimul
sau fie ce-o fi de voi izbuti
lumea-mi va părea o acadea fără gust
just vei ovaționa la unison
cu ecuson vei participa la speranța mea
nu se moare din empatie v-am zis
în cerneala unui vis vă voi duce
la tărâmul promis