destul de obosită mă-ndrept spre amurg,
viața mea a fost atelier de poezie,
lumini ancestrale prin artere curg
umezind cu rouă iubirea târzie.

n-am trăit zadarnic, am evoluat,
icoane de lumină cu gândul pictez,
nouri de plumb în lacrimi am diluat,
pe calea nemuririi zilnic înaintez.

în colțul meu de rai acum e pace,
emoții violet înfloresc în piept,
mă iscălesc pe versuri vivace,
de la muza mea inspirări aștept.

răspândesc în lume valuri de speranță,
poemele iubirii le-am pus în siguranță.